Un bol de ceramică și o plantă în ghiveci așezate pe un material de in la lumina apusului, simbolizând ancorarea senzorială și recuperarea din burnout.

BLOG

De ce weekendul nu te odihnește: Recuperare burnout și timp pentru tine

E Duminică seara și ești la fel de epuizat? Despre capcana odihnei pasive, pierderea bucuriei (anhedonia) și cum să îți reamintești cine ești, dincolo de responsabilități.

🗓️ 03 Mai
✍️ Mădălina Mitrache

Este încă un sfârșit de săptămână, gândești același lucru ca majoritatea ”când a trecut atât de repede timpul”. Te uiți în urmă la cele 48 de ore care tocmai au trecut și o greutate specifică ți se așază în piept: „Unde s-a dus timpul? De ce mă simt la fel de obosit(ă) ca Vineri seara?”

Pentru mulți oameni care duc în spate responsabilități uriașe, weekendul se transformă dintr-un spațiu de relaxare într-o simplă sală de așteptare pentru următoarea săptămână. Unul dintre cele mai dureroase momente în cabinet este atunci când întreb un astfel de om, perfect funcțional, cu o carieră solidă și o familie pe care o iubește: „Ce îți place să faci doar pentru tine?”

De cele mai multe ori, răspunsul este o tăcere grea, urmată de un oftat. „Nu mai știu. Parcă am uitat cum să mă bucur de lucruri. Când am timp liber, doar stau și aștept să treacă.”

Realitatea clinică a epuizării: Anhedonia

Dacă te regăsești în această stare, vreau să știi că nu faci nimic greșit. Faptul că două zile de pauză nu te-au reparat nu este un eșec personal, ci o realitate biologică. Așteptarea ca un sistem nervos expus la stres și la niveluri ridicate de cortizol timp de cinci zile să se „vindece” brusc pe canapea, în weekend, este nerealistă.

Acest gol interior poartă un nume clinic extrem de comun: anhedonie — incapacitatea de a mai simți plăcere în activități care înainte aduceau bucurie. Când viața ta a devenit un maraton de termene limită și grijă pentru ceilalți, sistemul tău nervos intră într-un mod de supraviețuire. Iar în supraviețuire, creierul taie prima dată fondurile pentru „joacă” și curiozitate.

De la disociere la un timp de calitate real

A sta pe canapea și a derula la infinit pe telefon nu înseamnă recuperare. De multe ori, confundăm odihna cu amorțirea. Când ești în plin proces de recuperare dintr-un burnout, primul instinct este să nu faci absolut nimic. Este o etapă necesară, dar nu este suficientă pentru a te vindeca.

Odihna pasivă oprește pierderea de energie, dar nu te „încarcă” la loc. Pentru o recuperare reală, sistemul tău nervos are nevoie de odihnă activă. Are nevoie să experimenteze din nou starea de „flux” — acel moment în care ești atât de absorbit de o activitate încât uiți de timp, de griji și de anxietatea zilei de luni.

Aici intervin acele hobby-uri terapie. Nu vorbim despre activități pe care să le monetizezi sau la care să excelezi, ci de acțiuni care te ancorează în prezent și îți reamintesc că identitatea ta este mai vastă decât fișa postului sau rolul tău în familie.

Cum să regăsești ce îți place (în pași mici, fără presiune)

Dacă ideea de a-ți găsi un hobby ți se pare doar o altă sarcină pe o listă deja plină, iată cum poți aborda lucrurile blând, integrând micro-doze de bucurie:

1. Urmează indiciile din copilărie – Înainte ca lumea să îți spună ce trebuie să faci pentru a fi „productiv”, ce făceai din pură plăcere? Desenai? Construiai lucruri? Te pierdeai printre plante sau te plimbai cu bicicleta ore în șir? Copilăria ascunde adesea cele mai autentice indicii despre ce îi aduce liniște sistemului tău nervos.

2. Renunță la nevoia de performanță – Societatea ne-a învățat că trebuie să fim buni la tot ce facem. Dacă te apuci de pictat, te aștepți să iasă o capodoperă, dacă te apuci de alergat, te gândești la maraton. Pentru a te recupera emoțional, ai nevoie de permisiunea de a fi mediocru. Alege o activitate pe care îți dai voie să o faci imperfect, atâta timp cât procesul în sine te relaxează.

3. Caută activități cu „fricțiune redusă” și recompense senzoriale – Când energia este la pământ, nu te înscrie la un curs de ceramică la celălalt capăt al orașului. Caută lucruri pe care le poți face acasă, în doar 10 minute. Grădinăritul (lucrul cu pământul scade cortizolul), frământatul pâinii, tricotatul sau pictura pe numere. Aceste activități necesită implicarea mâinilor, ceea ce ajută mintea să ia o pauză de la zgomotul constant al gândurilor.

„Cuvintele potrivite pot schimba felul în care ne privim viața.”
— Mădălina Mitrache

Reconstrucția identității tale

Un weekend de recuperare reală nu se măsoară în câte ore ai dormit, ci în câte momente te-ai simțit din nou tu însuți. Pierderea bucuriei este o reacție normală la stresul prelungit, dar nu trebuie să fie o sentință permanentă.

Explorarea a ceea ce îți place este, în esență, un act de curaj. Este decizia de a-ți revendica dreptul la bucurie într-o lume care îți cere constant doar să fii util. Dacă acest gol interior pare prea greu de navigat pe cont propriu, în cabinetul meu online unde putem desface împreună aceste straturi de epuizare, pentru a face loc, din nou, vitalității.

🌿 Ești mult mai mult decât ceea ce poți produce. Meriți să descoperi din nou cine ești atunci când nu trebuie să fii nimic pentru nimeni.

Ai nevoie de sprijin?

Programează o ședință online sau citește mai multe despre cum te poate ajuta psihoterapia.

💬 Programează o ședință
👩‍⚕️ Despre Mădălina Mitrache

Citește și din aceste teme

Articole explicate pe înțelesul tău, cu soluții reale din psihoterapie:

Depresie Atacuri de panică Anxietate Stres Relații de cuplu Emoții Psihologie & Viață

Rămâi aproape de articolele noi

Primești noutăți despre anxietate, relații și echilibru emoțional – direct pe e-mail. Scriu simplu, sincer și cu grijă pentru suflet.

Nu trimit spam. Doar articole cu sens și inspirație. Te poți dezabona oricând.