Balon cu aer cald alcătuit din cuvintele românești „dor”, „drag”, „năduf” și „ciudă”, însoțite de traduceri aproximative, simbolizând emoțiile greu de tradus într-o limbă străină

BLOG

Cuvinte care nu se traduc: de ce e esențial să faci terapie în limba în care gândești și simți

Despre dor, drag și năduf – și de ce emoțiile tale au nevoie de limba în care ai învățat să simți

🗓️ 10 Noiembrie
✍️ Mădălina Mitrache

Există o scenă pe care o întâlnesc des în ședințele online. Un om care trăiește de ani buni într-o țară străină, încălțat, cu job, cu chirie, cu o engleză (sau germană, sau spaniolă) de care e pe bună dreptate mândru, îmi spune: „Doamnă psiholog, eu mă descurc foarte bine. Dar nu știu cum să explic ce simt.”

Și apoi tace. Nu pentru că nu are ce spune, ci pentru că ce are de spus nu încape în niciun cuvânt pe care îl folosește la birou.

Dacă te recunoști, articolul acesta e pentru tine. Vorbim despre cuvintele care nu se lasă traduse, despre ce se întâmplă cu emoțiile tale când le dai alt pașaport și despre de ce, în terapie, limba în care ai învățat să simți contează mai mult decât pare.

„Dor” nu are traducere. Are în schimb o mulțime de vizitatori

Ia cuvântul dor. Dicționarele încearcă să-l întoarcă în longing, homesickness, nostalgia, missing. Fiecare ia câte o bucată și lasă restul pe dinafară, ca un coș prea mic pentru cumpărăturile unei familii numeroase.

Pentru că dorul românesc nu e doar „mă simt singur”. E mirosul de cozonac care apare în supermarketul de la 2.000 de kilometri. E vocea mamei la telefon, care spune „ai mâncat?” și, de fapt, vrea să spună „mi-e dor de tine”. E o durere care se ia de la sine, dar nu pleacă singură.

Și nu e singurul. Drag nu e nici love, nici dear. Năduf e o supărare înghițită, care îți stă în gât ca o gogoașă. Ciudă nu e nici anger, nici envy, e un amestec cu iz de „nu mi-a plăcut deloc, dar n-am zis nimic”. Iar „să-ți fie de bine” poate fi, în funcție de ton, un gest de grijă sau o sentință.

Între noi fie vorba, dacă ar trebui să explici năduful unui terapeut vorbitor de germană, ai petrece prima ședință în notițe de subsol. Și cel mai probabil ai ieși cu un „aha, so you are sad”. Nu, nu e sad. E năduf.

Ce se întâmplă cu emoțiile când le muți în altă limbă

În terapie nu povestim doar ce ni s-a întâmplat. Povestim și cum a sunat în interiorul nostru. Iar felul în care sună o emoție este legat, la mulți dintre noi, de limba în care am învățat-o: cea din copilărie, din bucătărie, din ceartă, din mângâiere.

Cercetările despre bilingvism arată ceva ce mulți oameni simt intuitiv. Într-o sinteză despre procesarea afectivă la vorbitorii bilingvi, Aneta Pavlenko (2012) descrie faptul că limba maternă tinde, la mulți bilingvi, să aibă o încărcătură emoțională mai puternică decât limba învățată mai târziu. Iar un studiu clasic, Keysar, Hayakawa și An (2012), a observat că oamenii iau decizii mai puțin influențate de emoție atunci când gândesc într-o limbă străină. Explicația discutată de cercetători este distanța emoțională: limba străină ne ține puțin la depărtare de ce simțim.

Pentru un birou, distanța asta e un avantaj. Pentru o terapie, e un zid subțire, dar real. Poți vorbi corect, fluent, chiar cu umor, și totuși să rămâi cu emoția adevărată de partea cealaltă a zidului. Nu ești „rezistent la terapie”. Pur și simplu povestești cu o mână legată la spate.

„Dar eu vorbesc foarte bine engleza”

Îl aud des. Și e adevărat: poți vorbi excelent o limbă și, totuși, să nu ai în ea toată paleta. Unii clienți îmi spun că în limba țării în care trăiesc „se pot enerva, dar nu se pot supăra”. Alții, că atunci când au ceva de spus despre familie, cuvintele din română apar singure, în mijlocul unei propoziții în engleză. Nu e o greșeală. E un semnal.

Când vorbești în limba în care ai învățat să simți, pașii dintre emoție și cuvânt se scurtează. Nu mai ai nevoie de o traducere în timp real, așa că energia rămâne pentru ce contează: să înțelegi ce se întâmplă cu tine. Iar tăcerile din ședință nu mai sunt tăceri de dicționar, ci tăceri de gânduri.

Ce înseamnă asta în practică, în terapie

În terapia cognitiv-comportamentală, lucrăm mult cu gândurile automate: acele fraze scurte, aproape invizibile, care ne trec prin minte înainte să ne dăm seama. „Nu sunt de ajuns.” „Am dezamăgit.” „N-ar fi trebuit să plec.” De obicei, ele nu apar în limba profesională de la serviciu. Apar în limba în care am auzit prima dat că „se cuvine” să fim cuminți, că „ce-o să zic lumea” sau că „bărbații nu plâng”.

Dacă le cauți într-o altă limbă, le găsești greu. Dacă le cauți în română, de multe ori le găsești din prima. La fel se întâmplă cu relația cu părinții rămași acasă, cu vinovăția de a fi plecat, cu „ce-or zice vecinii”, cu tot ce ține de dinamica specifică familiei românești. Traduse, ele ajung la un terapeut doar ca schelet. Cu umor, dar adevărat: poți explica o relație cu o mamă care îți trimite pachet cu sarmale peste granițe în orice limbă, dar se înțelege mai repede când celălalt știe deja ce înseamnă sarmalele.

În ședințe, mi se întâmplă des ca un client să înceapă în engleză și să treacă, fără să observe, la română, exact în clipa în care ajunge la ceva important. Nu îl opresc. Doar îi spun, cu blândețe: „Acolo a fost.”

Semne că ai putea beneficia de terapie în limba maternă

  • Poți descrie ce întâmplări ai avut, dar îți este greu să spui ce ai simțit.
  • Ai impresia că în altă limbă ești o versiune mai politicoasă, mai calmă sau mai puțin autentică a ta.
  • Gânduri grele îți vin în română, chiar dacă trăiești într-un mediu în care vorbești zilnic altceva.
  • Îți lipsește cineva cu care să nu trebuiască să explici contextul cultural și familial.
  • Te surprinzi cautând, în mintea ta, cuvântul exact care „n-are echivalent”.

Niciunul dintre aceste semne nu e un diagnostic. Sunt, dimpotrivă, indicii că felul tău de a vorbi despre tine merită un spațiu în care să nu mai traduci.

„Cuvintele potrivite pot schimba felul în care ne privim viața.”
 Mădălina Mitrache

Doar pentru tine

Dacă ai ajuns până aici, probabil ai tăcut destul timp într-o altă limbă.

Nu e nimic greșit în tine pentru că nu găsești cuvintele. Cuvintele tale există; sunt doar în altă limbă decât cea pe care o auzi în fiecare zi. Și, uneori, cel mai mare act de curaj nu este să te descurci în toate limbile, ci să îți permiți să vorbești, în sfârșit, în cea în care te-ai născut. Iar dorul acela despre care nu știi cum să vorbești? Poate nu e o problemă de rezolvat, ci o parte din tine care cere să fie auzită.

Dacă vrei să vorbim, o facem în limba ta

Lucrez cu români din țară și din diaspora, în ședințe online, exclusiv în limba română. Nu trebuie să traduci nimic: dorul, năduf, ciuda, familia, sarmalele – toate ajung la mine așa cum sunt.

Vorbește în limba ta cu un psiholog român. Scrie-mi pe WhatsApp, sună-mă sau trimite un mesaj prin formularul de contact; îți răspund cât de repede pot, iar prima ședință o stabilim în funcție de fusul tău orar.

Nu ești gata să programezi nimic? E în regulă. Poți începe cu un mic ghid: Glosarul emoțiilor care nu se traduc, solicită-l pe mail, cu cuvinte românești pentru emoții pe care limba străină nu le prinde, plus câteva întrebări de reflecție pe care le poți lua cu tine.

Ai nevoie de sprijin?

Programează o ședință online sau citește mai multe despre cum te poate ajuta psihoterapia.

💬 Programează o ședință
👩‍⚕️ Despre Mădălina Mitrache

Citește și din aceste teme

Articole explicate pe înțelesul tău, cu soluții reale din psihoterapie:

Depresie Atacuri de panică Anxietate Stres Relații de cuplu Emoții Psihologie & Viață

Rămâi aproape de articolele noi

Primești noutăți despre anxietate, relații și echilibru emoțional – direct pe e-mail. Scriu simplu, sincer și cu grijă pentru suflet.

Nu trimit spam. Doar articole cu sens și inspirație. Te poți dezabona oricând.